Până vine vineri

Luni trece greu printre amintiri de ieri
Vreau să dau înapoi timpul, să fim iar noi doi
Marți m-a prins tata cu o poza cu el
M-a certat, iar apoi mi-a zis că știa de noi

Nu mai pot să stau în banca mea, n-am stare
Vreau să ies acum, cât înca mai e soare
Mă simt captivă, parcă sunt la-nchisoare
Mă-ntreb, oare, cât mai e până vine vineri

Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri

Miercurea mă trezesc sperând că-i joi
Ar mai fi doar o zi, mă întreb el unde o fi
Joia mi-o petrec visând la noi
Tată, fii liniștit, suntem doar doi copii

Nu mai pot să stau în banca mea, n-am stare
Vreau să ies acum, cât înca mai e soare
Mă simt captivă, parcă sunt la-nchisoare
Mă-ntreb, oare, cât mai e până vine vineri

Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri

Luni, marti, miercuri, joi
Rup din calendar patru foi
Patru foi ca un trifoi
Am noroc de prieteni noi

Mi se spune Cireșica
Ăștia îmi zic așa de mică
Cați ani are, 16
Cânta bine așa de mică

Cânta bine, bine
De vineri până duminică
Vinerea de care vorbim sper ca e mâine că
Nu mai pot să stau în banca mea, n-am stare

Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri

(Hai încă odata)

Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri

Până vine vineri
Până vine vineri
Până vine vineri

Nu mai pot să stau în banca mea, n-am stare
Vreau să ies acum, cât înca mai e soare
Mă simt captivă, parcă sunt la-nchisoare
Mă-ntreb, oare, cât mai e până vine vineri



Credits
Writer(s): Andrei Tiberiu Maria, Andrei Mihai, Constantin Bodea, Maxim Alexandru Chisaru, Elena Morosanu, Vlad Costin Munteanu
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link