A 5a Roata La Caruta (feat. Valentin Campeanu)
Eu nu ştiu cum se vede din exterior
Da' cred că Maxi-i ăla arogant, superior
Ăla cu fete-n stânga, cu fete-n dreapta
E nişte adevăr pe acolo, realitatea-i alta
Şi anume faptul că n-ai făcut ochii mari
Până nu mi-am pus şapca şi-o pereche de ochelari
Până n-am dat cu "Sophie", "Domnişoare", "Parapanta"
Tu ai crezut ce-ai vrut, da' realitatea-i alta
Şi anume faptu' c-am fost la concerte multe
La unele nici nu catadicseau să mă asculte
Da' n-o să mint, bănuţii erau pansamentu'
N-au reuşit o clipă să-mi alunge sentimentu'
Că e ceva-n neregulă, că sunt complet pe lângă
Cunoşti deja băiatul, ştii că n-o să plângă
A 5-a roată la căruţă nu-i capăt de ţară
Că înc-o ardem în căruţă ar trebui să doară
A 5-a roată la căruţă
În ţara-ţara lu' Măruţă
Când totu-i praf în jurul tău
Nu-i ăsta răul cel mai rau
Acuma Maxi-i deja superstar
Da' n-a mai scris de mult nici două versuri tari
Stă cocoţat acolo sus pe piedestal
De l-ar fi pus vreo cineva accidental măcar
Nu, nu, para-pa-para-ta-tara-ta inte
Para-pa-para-ta-ta-tara-tara-tara prinde
Mi-aduc aminte, cântare-n Centrul Vechi
Când toţi erau la mine doar ochi şi urechi
Eu urmăream gagica cea mai tare de la party
Venise atunci si Laur - Guess - Okapi, tati!
Am terminat cântarea, a fost aşa şi aşa
Am coborat după gagica, da-i cerea deja
Autograf lu' Laurentiu, ghici unde? Pe ţâţă
Iar m-am simţit a 5-a roată la căruţă
Până când mi-am dat seama că nu merită panarama
Da' tot am adormit atunci cu teama
C-o să fiu mereu...

Credits
Writer(s): Maximilian
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
Other Album Tracks
- Intro
- A 5a Roata La Caruta (feat. Valentin Campeanu)
- Am Nevoie De Un Hit (feat. Spike & Valentin Campeanu)
- Italia '04 (feat. Angeles)
- Vorbe Despre Tine (feat. Mef X & Nane)
- Blonde, Brunete (Tot Felu' de Fete)
- Dulce Romanie (feat. DJ Oldskull)
- Mi Se Pare Normal
- Interludiu
- Doina (feat. Satra B.E.n.Z. & Grasu Xxl)
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.