Copilul Și Soarele

E-o țară de vise și candoare,
Într-un suflet de copil,
Se joacă în gînd doar cu zîne și pitici,
Iar lumea-i un basm, aha,
În ochii lui mici, aha, ha.
Și cînd a privit întîi la soare,
I-a părut un Făt Frumos,
Apoi din înalt i-a zîmbit un voievod,
Bătrîn și bărbos, aha,
Cu pletele-n vînt, aha, ha,
Cum e soarele sus,
Într-o zi copilul mi-a spus,
Este cîmpul cu flori,
E o casă pînă la nori,
E-o pecete de foc,
Pe-ale țării amiezi,
Cum e soarele sus
Și-altfel poți să-l vezi,
E pămîntul întreg!
Copilul a privit, din nou, la soare
Și o fată a văzut,
Cu chipul gingaș așteptîndu-l în văzduh,
Pe calul de nea, aha,
Spre ea va zbura, aha, ha.
Și soarele mîndru din înalturi,
Are chipuri fel de fel,
În păsări și-n flori zboară,
Nimeni nu-i ca el,
E-un joc de copii, aha,
În fiece zi, aha, ha.
Cum e soarele sus,
Într-o zi copilul mi-a spus,
Este cîmpul cu flori,
E o casă pînă la nori,
E-o pecete de foc,
Pe-ale țării amiezi,
Cum e soarele sus
Și-altfel poți să-l vezi,
E pămîntul întreg!
Un copil mi-a povestit,
Că la soare a privit,
Că el n-are doar un chip,
Cum cei mari au bănuit.
Ca într-un basm, adevărat,
Pentru copii nu-i un miraj,
Soarele sus se va schimba neîncetat,
În alt personaj!
Cum e soarele sus,
Într-o zi copilul mi-a spus,
Este cîmpul cu flori,
E o casă pînă la nori,
E-o pecete de foc,
Pe-ale țării amiezi,
Cum e soarele sus
Și-altfel poți să-l vezi,
E pămîntul întreg!
Ca într-un basm!
Ca într-un basm!
Ca într-un basm!