Trage de fiare
Te supără un fraier să i-o dai de graţie
Arată-i că tu ai sânge-n instalaţie
Și nu-l ierta, dă-i bine peste bot
Că n-are-o chiflă în burtă şi se crede mafiot
Că el în locul tău, te-ar bate în ultimul hal
Bate-l legal, după codu' penal
Dă-i bine la coaste, şi la ficat, mai tare
Plăteşte-l să nu-i dea nimeni spitalizare
Şi dă-i mâna cu el, ridică-l în picioare
Dă-i o şpagă frumoasă pentru încasare
Spune-i că-i dai salariu o dată pe lună
Și la șase luni, o bătaie bună
Du-te la sală, trage de fiare
Bagă pastile, să te faci mare
Să mergi în muşchi, să fii mândru de tine
Că dacă eşti mai mare, pot să te lovesc mai bine
Du-te la sală, trage de fiare
Bagă pastile, să te faci mare
Să mergi în muşchi, să fii mândru de tine
Că dacă eşti mai mare, pot să te lovesc mai bine
Te-ai săturat de gaşcă si de colţul blocului
Ai pâine de mâncat, până ajungi să te impui
Cauţi războaie, ai tente de bătaie
Dacă intri-n mâna mea, zici că te-a bătut Iftimoaie
Ia vezi, cumetre, că nu e cum crezi tu
Nu încerca, marea cu degetu'
Că rămâi în gură doar cu măselele
Eu rămân nepedepsit că am blat la IML
Dacă te bat o dată, nimic nu îţi mai trebuie
Te las să te refaci, şi îţi mai bag o serie
Dacă mă pun la mintea ta, nu te mai mişti un an
Nu te mai uita la filme cu Jackie Chan

Credits
Writer(s): Dani Mocanu
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.