Recviem (Dunare, Apa Vioara)
Dunăre, apă vioară,
Face-te-ai neagră cerneală,
Ca să scriu pe-o hârtioară
S-o trimet la mama-n țară.
Să-mi dea bani de cheltuială,
Și țoale de premeneală
Că acolo unde-s eu
E doar foc și traiu-i greu,
Nu e apă, nu e grâu,
Și e sânge pân' la brâu.
Eu, în rândul dinainte,
Unde-i glonțul mai fierbinte,
Zâua, noaptea, gloanță plouă,
Tot pământu-i ca o rouă
Sângele dușmanului
Bate-n țeasta calului,
Sângele românului
Jos la glezna murgului,
Jos la glezna murgului
Dar voinicul ce grăia,
Vorba nu și-o termina,
Că un glonț ce rătăcea
Inima îi străpungea,
Spate la pământ punea,
Ochii-n cer își ațintea
Cucule, porumbule,
Întinde-ți aripile,
Să zbori până-n țara mea,
Să-o-ntâlnești pe măicuța,
Să-i vestești de moartea mea
(Pui, al mamii pui)
Te-așteptam să vii,
(Pui, al mamii pui)
Să vii soldățel,
(Pui, al mamii pui)
Să vii din răzbel,
(Pui, al mamii pui)
Bată-l de răzbel,
Că n-a fost nițel
(Pui, al mamii pui)
Că ne-a pustiit,
Câmpu-a pârjolit,
Casele-a golit,
Inimile-a fript
Că n-a fost nițel
Te-așteptam să vii
Te-așteptam să vii
Face-te-ai neagră cerneală,
Ca să scriu pe-o hârtioară
S-o trimet la mama-n țară.
Să-mi dea bani de cheltuială,
Și țoale de premeneală
Că acolo unde-s eu
E doar foc și traiu-i greu,
Nu e apă, nu e grâu,
Și e sânge pân' la brâu.
Eu, în rândul dinainte,
Unde-i glonțul mai fierbinte,
Zâua, noaptea, gloanță plouă,
Tot pământu-i ca o rouă
Sângele dușmanului
Bate-n țeasta calului,
Sângele românului
Jos la glezna murgului,
Jos la glezna murgului
Dar voinicul ce grăia,
Vorba nu și-o termina,
Că un glonț ce rătăcea
Inima îi străpungea,
Spate la pământ punea,
Ochii-n cer își ațintea
Cucule, porumbule,
Întinde-ți aripile,
Să zbori până-n țara mea,
Să-o-ntâlnești pe măicuța,
Să-i vestești de moartea mea
(Pui, al mamii pui)
Te-așteptam să vii,
(Pui, al mamii pui)
Să vii soldățel,
(Pui, al mamii pui)
Să vii din răzbel,
(Pui, al mamii pui)
Bată-l de răzbel,
Că n-a fost nițel
(Pui, al mamii pui)
Că ne-a pustiit,
Câmpu-a pârjolit,
Casele-a golit,
Inimile-a fript
Că n-a fost nițel
Te-așteptam să vii
Te-așteptam să vii
Credits
Writer(s): Iulius Curt
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.