Târziu
Te-am iubit dar m-ai rănit, peste-un timp ne-am întâlnit
Și-am văzut în ochii tăi, dezamăgirea
Tu flirtai prin nopți târzii și-mi spuneai că ai să vii
Însă ai uitat de fapt, ce e iubirea
Ai crezut că dragostea e-o loterie pentru noi
Iar acum ai da orice să-ntorci timpul înapoi
Târziu, ți-ai dat seama prea târziu
Că eu, în veața ta pot să nu fiu
Acum, croiește-ți al tău drum
Căci dragostea noastră ai prefăcut-o-n scrum
în scrum
Sufeream și rătăceam, cu privirea după geam
Gândurile î-mi zburau, după tine
Dar atunci inima ta, de mine nu-și amintea
Plin de lacrimi mă trezeam, fără tine
Mă simțeam ca o nălucă rătăcită prin pustiu
Ai venit acum la mine dar este prea târziu
Târziu,ți-ai dat seama prea târziu
Că eu, în veața ta pot să nu fiu
Acum, croiește-ți al tău drum
Căci dragostea noastră ai prefăcut-o-n scrum
în scrum
După-atâta nepăsare, cum am fost nu pot să fiu
Nu-ncerca să mă întorci căci este prea târziu

Credits
Writer(s): Roman Romeoart
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.