Lowkey
Ayy
Woah, woah
Ayy, shit
Ah
M-am băgat în film, ești nebun?
Solo p-asta
Yeah
Ah
Freshco made this
Aș face absolut orice ca să te uit definitiv
Și când vine vorba de tine, să pot fi obiectiv
Da' cre' că ne leagă mult prea multe, să fie ușor (prea mult)
Să te șterg, atât, din trecut, cât și din viitor
Sunt singur pe-acasă, fato, și mi-am aprins un pai
Bani pe card, număr banii gheață și sunt high
Îmi dau seama că azi-noapte m-ai vizitat în vise
Eram fericiți și-ntre noi doi nu se sfârșise
Damn, mă simt moody as fuck
Goofy as fuck, mă simt ca Daffy Duck
Că îmi trece prin cap să te deblochez, să-ți scriu (yeah)
Da' nu-i chiar o poziție în care-aș vrea să fiu
Poate că e și târziu și nu mă refer la oră (oră)
N-aș vrea să pară c-am nevoie de vreo busolă (no)
Da' ceva îmi spune că ai vrea să mă auzi (ayy)
Dacă nu, eu o să insist pân' o să-mi răspunzi
Sunt obsedat lowkey
Mă bântui pe repeat (woah, woah)
Mă gândesc la tine-n loop
Și nu pot să mă lupt
Sunt obsedat lowkey
Mă bântui pe repeat (pe repeat, ayy)
Mă gândesc la tine-n loop (în loop)
Și nu pot să mă lupt
Beau Moët și sunt îmbrăcat în Gucci (Gucci)
Fix cum nu credeai, când îți ziceam că-ți dau papucii (coardo)
Mi-am luat și permis de port-armă, doar mă cunoști (ayy)
Nu am cum, vreodată, să dau vreo șansă la proști (ayy)
Ți-am scris întruna, am văzut că mă ignori
Nu te-ai arătat impresionată nici de flori
Tu chiar vrei să mă omori, ce sloboz, iar faci aiurea?
Și-mi dai jet din ăla, când îți ții închisă gura
Știi ceva, știi ceva fă? Vin la tine-acas', la tac-tu (acum)
De-asta nu mai pot eu, că acum e ora 04:00?!
Mă faci să fac ca turbatu', ce căcat, mă iei de fraier? (zi, fă)
Știi ceva, ia scoate-l, fă și pe tac-tu la aer
Că am arma încărcată, să m-amenințe acum
Să aducă interlopi, că ți-i umplu de plumb
Da' băga-mi-aș toată pula-n voi, fă, că m-ați disperat
Bombat și beat, "bombeat" și mi-a dat-o la cap

Credits
Writer(s): Stefan Avram Cherescu
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.