Ardeam Cu Ecou
Un foc ce nu s-a stins
Mă ține blocat într-un vis
Tu, actor principal
Iar eu, în plan secundar
Din trei in trei pași ne-ndreptăm spre momentul în care se va sfârși
Un vis repetat și trăit cu iluzia că vei reveni
Noi ne doream in pași de vals
Suflete prinse în dansul iubirii
Când te priveam, nu mai eram
Doar o notă, eram armonie
Păcăleam orele, desparțeam timpul
Controlam minutele, defineam ritmul
Eram două, lumânări ce ardeau cu ecou
Pe ușa, pe care ai plecat
E pus un lacăt blocat
Doar tu o poți deschide
Două suflete de-o cheie desparțite
Din trei in trei pași ne-ndreptăm spre momentul în care se va sfârși
Un vis repetat și trăit cu iluzia că vei reveni
Noi ne doream in pași de vals
Suflete prinse în dansul iubirii
Când te priveam, nu mai eram
Doar o notă, eram armonie
Păcăleam orele, desparțeam timpul
Controlam minutele, defineam ritmul
Eram două, lumânări ce ardeau cu ecou
Noi ne doream in pași de vals
Suflete prinse în dansul iubirii
Când te priveam, nu mai eram
Doar o notă, eram armonie
Păcăleam orele, desparțeam timpul
Controlam minutele, defineam ritmul
Eram două, lumânări ce ardeau cu ecou
Ardeam cu ecou
Mă ține blocat într-un vis
Tu, actor principal
Iar eu, în plan secundar
Din trei in trei pași ne-ndreptăm spre momentul în care se va sfârși
Un vis repetat și trăit cu iluzia că vei reveni
Noi ne doream in pași de vals
Suflete prinse în dansul iubirii
Când te priveam, nu mai eram
Doar o notă, eram armonie
Păcăleam orele, desparțeam timpul
Controlam minutele, defineam ritmul
Eram două, lumânări ce ardeau cu ecou
Pe ușa, pe care ai plecat
E pus un lacăt blocat
Doar tu o poți deschide
Două suflete de-o cheie desparțite
Din trei in trei pași ne-ndreptăm spre momentul în care se va sfârși
Un vis repetat și trăit cu iluzia că vei reveni
Noi ne doream in pași de vals
Suflete prinse în dansul iubirii
Când te priveam, nu mai eram
Doar o notă, eram armonie
Păcăleam orele, desparțeam timpul
Controlam minutele, defineam ritmul
Eram două, lumânări ce ardeau cu ecou
Noi ne doream in pași de vals
Suflete prinse în dansul iubirii
Când te priveam, nu mai eram
Doar o notă, eram armonie
Păcăleam orele, desparțeam timpul
Controlam minutele, defineam ritmul
Eram două, lumânări ce ardeau cu ecou
Ardeam cu ecou
Credits
Writer(s): Razvan Dragan
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.