În Vacanță

Mergând spre fericire m-am mai rătăcit pe drum
Dar azi m-am trezit altfel tre' s-o spun pe un album

De azi înainte-s mai atent pe unde merg
Și destinația-i derizorie dacă drumu' e superb

Nu mă compara, nu comenta n-am timp s-ascult
Am atâtea de făcut și timpul e atât de scurt

Am prea multe povești de zis, prea multe rânduri de scris
Trebuie să trăiesc acum, știu că mâine nu-i promis

Nu știu ce-ai auzit, ce-a fost a fost, nu ma întorc
Ieri n-am putut, uite azi pot, de-asta pe beat o să dau tot

Am trecut prin ce-am trecut și am uitat să zâmbesc
E-așa de greu să-mi amintesc cum era să n-am niciun stres

Mă simt impostor când mă prind zâmbind în oglindă
Vreau să spun cum mă simt cuvintele se-opresc pe limbă

Răul îmi suflă-n ceafă, tre' să fug, vrea să ma prindă
Ultima sută de metri, nimic n-o să mă surprindă

Și sunt aproape de finish
N-am timp de arfe proaste demult nu mai halesc cinici
Știu că îți place să critici
Pune mâna și produ înainte să mă verifici

Și sunt în vacanță pe beat, îmi iau banii și-am fugit, asta mă face fericit
Piesele astea mă fac high,comentezi da' habar n-ai
Muzica-i cel mai blană pai

Și sunt în vacanță pe beat, îmi iau banii și-am fugit, asta mă face fericit
Piesele astea mă fac high,comentezi da' habar n-ai
Muzica-i cel mai blană pai

Știu că am fost prost prea des, am plătit și mai plătesc
Viața e grea, dar o trăiesc

La mine e scump să visez, vreau un Porsche și vreau un S
Să toarcă tare când pornesc

Nu mai greșesc ce am greșit
Azi m-am trezit fericit

N-am timp de stres, m-a-nbătrânit
Așa că o să lupt zâmbind

Spui că e clișeu, și poate e, dar mi se rupe,
Că-s sătul de filme proaste și de nopțile futute

În care doar foaia și MICu' erau aici să mă asculte
Și de sticlele băute, jur s-au adunat prea multe

Credeam că n-o să treacă, totuși toate au trecut
O să vină altele, sunt gata de mult mai mult

Astăzi m-am trezit lucid și o să concep un plan
Copile e ok să suferi, doar să nu suferi în van

Și sunt aproape de finish
N-am timp de arfe proaste demult nu mai halesc cinici
Știu că îți place să critici
Pune mâna și produ înainte să mă verifici

Și sunt în vacanță pe beat, îmi iau banii și-am fugit, asta mă face fericit
Piesele astea mă fac high,comentezi da' habar n-ai,
Muzica-i cel mai blană pai

Și sunt în vacanță pe beat, îmi iau banii și-am fugit, asta mă face fericit
Piesele astea mă fac high,comentezi da' habar n-ai,
Muzica-i cel mai blană pai



Credits
Writer(s): Cristian Dan
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link