Nimeni

Sunt reflexia luminii divine
Într-un grăunte mic de nisip
A Celui fără nume fără corp
Fără formă, limitare, dorință sau chip
Sunt secunda din ceasul lui Chronos
Pendulând între haos și pace
Sunt fiul născut înainte de timp
Hotărât orice rol ca să îmbrace
Sunt un ciob din oglinda celestă
Căzut într-o formă de viață terestră
Sunt alpha și omega, început și sfârșit
Ocupând pe rând orice spațiu finit
Ascund după măști Scânteia Divină
Rătăcind în beznă căutând Lumină
Parte din fractal am uitat care-i scopul
Mi-am uitat nemurirea și jocul

M-am născut și-am murit de o mie de ori
Am văzut strălucind o mie de Sori
Sunt spiritul liber captivat de o minte
Limitat de idei și cuvinte
Sunt tot ce vor toți. M-am spart în bucăți
Sunt apă sunt foc, sunt toți la un loc
Deșteptul și prostul, urâtul, frumosul
La toate încep să văd rostul
Sunt conștiința Tatălui într-un vis nesfârșit
Ca un copilul rătăcitor de părinte iubit
Sunt bun sau sunt rău, sunt înger, călău
Păcălit de un ego mereu
Sunt parte din tine, esti parte din mine
Sunt parte din ceea ce a fost și ce vine
Un punct de vedere în lupta cu sine
Sunt tot și de fapt sunt
Sunt Nimeni

Nimeni



Credits
Writer(s): George Pălici
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link