Doar cu Tine
Azi m-am uitat la cer
Poate-mi zice unde ești
Liniște în Univers
Nicio șoaptă
Tot ce am e doar un vers
Și-mi doresc să-l vezi, vezi
Că luminile pălesc
Înc-odată umblu
Haide cu mine în Universul meu empiric
Nu vreau să tragem linii de coca, vreau mili
Milioane de amintiri precum pământul
Că tu mi-ai scos toți spinii și mi-ai dat avântul
Tu ești ca vântul
O briză care-mi face liniște în gânduri
Toate cuvintele zâmbesc printre rânduri
Când viața pare ca o partidă de șah
Tu ești regina care m-ajută să scap
Doar pe tine vreau să te am când dorm
Doar cu tine vreau când îmi este dor
Eu sunt doar un om, dar mă faci să zbor
Până la nori, până la nori bae
Uuuu, uuuu
Nu pot fără tine
Nu pot fără tine
Uuuu, uuuu
Nu pot fără iubire
Nu pot fără tine
Luminile s-au stins
Dar tu încă m-aprinzi
Dar tu încă insiști
Să mă prinzi
Cândva doar un vis
Ce părea de neatins
Dar tu încă insiști
Să mă prinzi
Doar noi doi să înconjurăm Pâmântul
Și să ne iubim cum iubește toamna vântul
Doar noi doi, marea și-un apus de Soare
Și tot Universul ni se-ntinde la picioare
Să cântăm până-n zori, până vine Soarele
Și să dansăm printre nori, cât ne țin picioarele
Și să iubim, să visăm, nimeni nu ne va opri
Doar noi doi ne simțim după ritmul inimii
Tu ești ca vântul
O briză care-mi face liniște în gânduri
Toate cuvintele zâmbesc printre rânduri
Când viața pare ca o partidă de șah
Tu ești regina care m-ajută să scap
Doar pe tine vreau să te am când dorm
Doar cu tine vreau când îmi este dor
Eu sunt doar un om, dar mă faci să zbor
Până la nori, până la nori bae
Uuu, uuu
Nu pot fără tine
Nu pot fără tine
Uuu, uuu
Nu pot fără iubire
Nu pot fără tine
Poate-mi zice unde ești
Liniște în Univers
Nicio șoaptă
Tot ce am e doar un vers
Și-mi doresc să-l vezi, vezi
Că luminile pălesc
Înc-odată umblu
Haide cu mine în Universul meu empiric
Nu vreau să tragem linii de coca, vreau mili
Milioane de amintiri precum pământul
Că tu mi-ai scos toți spinii și mi-ai dat avântul
Tu ești ca vântul
O briză care-mi face liniște în gânduri
Toate cuvintele zâmbesc printre rânduri
Când viața pare ca o partidă de șah
Tu ești regina care m-ajută să scap
Doar pe tine vreau să te am când dorm
Doar cu tine vreau când îmi este dor
Eu sunt doar un om, dar mă faci să zbor
Până la nori, până la nori bae
Uuuu, uuuu
Nu pot fără tine
Nu pot fără tine
Uuuu, uuuu
Nu pot fără iubire
Nu pot fără tine
Luminile s-au stins
Dar tu încă m-aprinzi
Dar tu încă insiști
Să mă prinzi
Cândva doar un vis
Ce părea de neatins
Dar tu încă insiști
Să mă prinzi
Doar noi doi să înconjurăm Pâmântul
Și să ne iubim cum iubește toamna vântul
Doar noi doi, marea și-un apus de Soare
Și tot Universul ni se-ntinde la picioare
Să cântăm până-n zori, până vine Soarele
Și să dansăm printre nori, cât ne țin picioarele
Și să iubim, să visăm, nimeni nu ne va opri
Doar noi doi ne simțim după ritmul inimii
Tu ești ca vântul
O briză care-mi face liniște în gânduri
Toate cuvintele zâmbesc printre rânduri
Când viața pare ca o partidă de șah
Tu ești regina care m-ajută să scap
Doar pe tine vreau să te am când dorm
Doar cu tine vreau când îmi este dor
Eu sunt doar un om, dar mă faci să zbor
Până la nori, până la nori bae
Uuu, uuu
Nu pot fără tine
Nu pot fără tine
Uuu, uuu
Nu pot fără iubire
Nu pot fără tine
Credits
Writer(s): Denis Florea
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.