HYBRID 3

PRNY bagă beatu', ey!

Vrei să fii lângă băieții mei, da' tu nu ești cu ei
Geană c-o iei pe ulei, și prea se vede-n morții tei
Io rămân pe treabă adică-n goana după mii de lei
Și fraierii zic că sunt acri, când n-ajung la strugurei
Facem asta vrei, nu vrei, asta mi-a fost scris
Pufăi mereu, scuze dacă simți miros de cannabis
Eu m-am destins, știu că-s de neatins! (ha)
Coaie, ce vinzi, e marfă luată gratis
Nu ne-atinge nimeni zdreanțo, c-am trecut prin iad
Și hai pune-mă la podea dacă tot îți dorești să cad

Că nu ne-atinge nimeni zdreanțo, ai turbat
De la grame îți curg bale, sari din balamale, vezi? Iar ai picat
Măcar de-ți vedeai de ale tale, ca băiat
Da' păcat c-ai preferat tu să mănânci căcat
Te-ai dovedit de fapt, tu te-ai arătat
Ce caracter murdar și deșucheat!

Într-o zi veți ști c-ați făcut ca niște copii
Și promit să știi să nu te legi de Amuly
S-au apucat de cărat să facă pe hamalii
Și de-acum clar știți că nimic nu ne va uni
Într-o zi veți ști c-ați făcut ca niște copii
Și promit să știi să nu te legi de Amuly
S-au apucat de cărat să facă pe hamalii
Și de-acum clar știți că nimic nu ne va uni

A vorbi căcat de un frate e ca un cuțit în spate
Faza-i c-ai multe cuțite da' deja-s înfipte toate
Cine a rămas lângă tine?
Cei pe care îmi ziceai că nu-i halești?
Bă nu vezi ce prost ești?
Lumea se întreabă "Ăștia de ce nu se împacă?"
Eu trăiesc împăcat, bă
Voi nu, normal să vă roadă
Mergeam țara toată împreună în brigadă...
Am crezut că-i frăție, o debandadă

Plus că o știe lumea toată
Și ați făcut-o să se vadă
Plus că de vă văd la moacă
Anticipați bucată-n falcă
Așa, că tot veniți din stradă
Și vorbiți doar cu dulceață
Nu pot să vă văd la față
Instant mi se face greață, bă

(Mi se face greață, bă)
(Mi se face greață, bă)
(Mi se face greață, bă)
(Când vă văd că vorbiți cu atâta dulceață, bă)

Aoleu
Într-o zi veți ști c-ați făcut ca niște copii
Și promit să știi să nu te legi de Amuly
S-au apucat de cărat să facă pe hamalii
Și de-acum clar știți că nimic nu ne va uni
Într-o zi veți ști c-ați făcut ca niște copii
Și promit să știi să nu te legi de Amuly
S-au apucat de cărat să facă pe hamalii
Și de-acum clar știți că nimic nu ne va uni

Cum poți să râzi de boala unui om mânca-mi-ai pula?
Cum să testezi să vezi cât poate îndura Amula?
Și cum să speri să tac când tu te legi de noi într-una
Când tu ai stricat ce-am clădit împreună, erai buba
Cum să zici: "Mă piș pe mormântu' lu Amula?"
Erai buba, se vede într-una
Și vezi că ce album ai scos e piesă de SH
Stai în cas', c-așa nu dai cu noi nas în nas

Credits
Writer(s): Amil Hameed, George Iulian Luca, Lucian Valentin Prunau
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link