Bonsai
Sunt zile în care ne gândim numai la bani
Parcă nu-s de-ajuns indiferent de câți ai
Din viață tai ușor de parcă-i bonsai
Știu puști produc cu tonele la 16 ani
Boomerang că se întorc toate faptele
Oricât de greu ți-ar fi nu-ți vinde fratele
Treaba se-ntoarce de parcă-i un carusel
Legat prea bine nu ai cum să cazi din el
Știu tipe dau din fund pe piesele noastre
A durut în suflet, încă doare sub coaste
Sunt zile bune dar sunt și zile proaste
Vreau să mă schimb, vreau să-mi cumpăr diamante
Vreau VS1
Cu Petre Ștefan o să purtăm un Rolly, Rolly, Rolly, Rolly
Nu e de bani
Noi am muncit și n-am crezut vreodată în zodii
Am crezut doar în mine și m-am bazat doar pe io
Sunt cu un frate pe treabă, fumez un mare la ștou
Îmi trăiesc viața la maxim și dacă mâine o să mor (dacă mâine o să mor)
Am trăit-o de parcă a fost un joc (joc)
Îi place de mine zi-mi ce vrei să știi
Te duc unde vrei, nu sunt un wanna be
Atâtea tentații nu le mai privi
Am devenit ceea ce-am vrut să fim
E vorba de noi, ne știi numele
Ne place viața, muzica, ne plac femeile
Ne zboară ideile când e vorba de cash
Atâția pokemoni în jur mă simt ca Ash
Vreau un stash, o tipă dizzy dizzy
Îmi spune să rămân la ea, da tre' să iau decizii
Se-aruncă după mine de parcă-i un joc de frisbee
Știu că mă place, e "I know, I know, I know you miss me"
I know you miss me too much
Mi-ai lăsat urme pe gât, ziceai că nu mi le faci
Mă uit doar la caracter, nu-mi pasă de cum te îmbraci
Am dus o viață-n sărăcie, nu mai e de necaz

Am trăit-o de parcă a fost un joc
Ne trăim viața, nu prindem lumina
Când ne trezim noi mergem direct și luăm cina
N-am permis da' ne riscăm și te plimb cu mașina
Câte femei da' tot tu ai rămas regina
Îți place de mine, baby, zi-mi ce vrei să știi
Trage-mă de limbă, îmi stau pe limbă doar prostii
Secretul e că sunt secret, n-ai cum să mă afli
Secretul e că sunt select, altfel nu te-ai topi
Se uită-n ochii mei și se topește
Mă uit în ochii ei, știu nu halește
O văd în fața mea și pulsul îmi crește
A rămas acolo mereu și tot mă iubește
Îți place de mine baby, zi-mi ce vrei să știi

(Vreau VS1, vreau VS)

Îmi trăiesc viața la maxim și dacă mâine o să mor
Am trăit-o de parcă a fost un joc
Îi place de mine zi-mi ce vrei să știi
Te duc unde vrei nu sunt un wanna be

Credits
Writer(s): Petre Stefan
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.