Nu Pot Să Nu Pot

Arkay (yeah, yeah)

This the realest shit I've ever wrote
Știe ce vreau da' nu știe ce pot
Tot ce fac e să mă scot din zona de comfort
Doar ce te-ai apucat și ești frustrat că nu ești top
Nu trăiesc din amintiri
Sunt tânăr dar n-am fost vreodată copil
Nu mi-e frică de ce sunt
Ar trebui să îți fie frică de ce devin
Nu pot să mai simt nici un pic de iubire
După ce le fut o dată devin toate inutile

Fac știi tu ce, nu știi cu cine
Te înșeală târfa, nu știi cu cine
Faimă nu-nseamnă succes
Faimă înseamnă și stres
Târfele astea vorbesc
Așa de mult că vorbesc și despre ce vorbesc

Nu pot să nu pot
Da' crede-mă, e un blestem
Știi ce suntem, nu știi cine suntem
E așa de greu să fiu eu, e așa de greu să fiu eu
Îmi spune că e ateistă doar că mă tratează la fel ca pe-un zeu
Toată lumea vrea piese noi de la vechiul eu
După piese vechi de la noul eu

Am niște amintiri de când eram copil de când nu realizam că viața e nasoală
Umpleam sticla cu apă de la chiuvetă, după care mă-ndreptam rapid spre școală
Mama plângea și râdea
Când a pus apartamentul nostru în chirie
M-am mutat cu ea acasă la bunici
Stăteam înghesuiți, dar asta-i familie
Nu vorbesc cu tata, legea îl obligă să trimită cinci milioane pe lună

Dar tocmai am dat zece bețe pe-un tricou
Așa că sincer să fiu mă doare în pulă
Pune un beat o zgudui Terra
Nu vreau niciun beat rup și acapella
De ce dracu' vinzi droguri dacă stai cu părinții tăi în Pipera?

Nu pot să nu pot
Da' crede-mă, e un blestem
Știi ce suntem, nu știi cine suntem
E așa de greu să fiu eu, e așa de greu să fiu eu
Îmi spune că e ateistă doar că mă tratează la fel ca pe-un zeu
Toată lumea vrea piese noi de la vechiul eu
După piese vechi de la noul eu

Nu pot să nu pot
Da' crede-mă, e un blestem
Știi ce suntem, nu știi cine suntem
E așa de greu să fiu eu, e așa de greu să fiu eu
Îmi spune că e ateistă doar că mă tratează la fel ca pe-un zeu
Toată lumea vrea piese noi de la vechiul eu
După piese vechi de la noul eu

Toată lumea vrea piese noi de la vechiul eu
După piese vechi de la noul eu
Piese noi de la vechiul eu
După piese vechi de la noul eu
Nu pot să nu pot, nu pot să nu pot
Nu pot să nu pot, nu pot să nu pot
Nu pot să nu pot, nu pot să nu pot

Credits
Writer(s): Rick Laepple, Capraru Stefan
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link