Spirala

În ultimul timp simt că n-are nimic sens
Așa e în viață, tre' să mă obișnuiesc
Îmi vine tot mai greu când trebuie să zâmbesc
Nici nu știu ce am făcut ieri, nici nu-mi amintesc

Uneori simt că trăiesc mult în mintea mea
Și o fac de parcă nimic n-ar conta
Pierd timp, pierd bani, pierd nopți
Plec, vin, nu mai suport
Vreau doar să fug de tot
Să nu mă mai întorc

În ultimul timp simt că n-are nimic sens
Așa e în viață, tre' să mă obișnuiesc
Îmi vine tot mai greu când trebuie să zâmbesc
Nici nu știu ce am făcut ieri,nici nu-mi amintesc

Ohh, tot mai jos, nu se termină
Cad în gol
Unde erai tu? Când simțeam că nu
Mai pot să le duc
Oh no, tot mai jos, cad într-o spirală iar

În ultimul timp simt că n-are nimic sens
Așa e în viață, tre' să mă obișnuiesc
Îmi vine tot mai greu când trebuie să zâmbesc
Nici nu știu ce am făcut ieri,nici nu-mi amintesc

În ultimul timp simt că n-are nimic sens
Așa e în viață, tre' să mă obișnuiesc
Îmi vine tot mai greu când trebuie să zâmbesc
Nici nu știu ce am făcut ieri,nici nu-mi amintesc

Credits
Writer(s): Julian Darko
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link