Griselda Freestyle
Woah, woah (rrra)
Rr, rr
Grra
Am scos capu' din carapace, vai, și ce-mi place
Viața asta-i cancer, da' am rap-u' ăsta fra' să dau cu pace
Nu mă-ntoarce din drum vreunu, nu mă face (nah)
Păi nu m-am pierdut în droage, deci am ace de cojoace
Ai înțeles? Zi! Dau realități pe vers, au creieru' pervers
Ăștia, eu rămân modest, hai, zi ai înțeles?
Cum e p-aici s-au prins din mers?
Ce să vezi? De fraier mă crezi, fra' te lămuresc
Da' cândva nu eram așa, asta-i duma, să mor aici
Sătul s-o aud pe mama: "Puiu' meu, vezi că te strici"
Cândva nu îmi păsa ce vorbesc niște agarici
D-atunci nu aveam nici inamici, fiind frați ce vor să pici
Oricând cazi, ridică-te azi, că trec clipele
Vrei cash? Implică-te să nu te arzi, fii limpede
Mă lași? N-ai știi tu ce și timpu' meu trece
E scump ca coxu' bre, muzica-mi trebuie
Nu mă face faima, nu mă face-un drog, o pizdă
Nu mă face o sumă, iubesc arta eu și sunt artist, fă
Nu mă schimbă nimeni indiferent cât insistă (nah)
Nu mă face nimeni să-mi vând frații, nu există
Loialitatea-i rară, d-aia avem casa închisă
Nu ne intri pe sub piele, poți chiar să mai bagi o fisă
Într-o zi, să mor, veți înțelege toți cum e la noi
Loialitate unu, banii pe locu' doi (yeah, yeah, yeah)
Ridică capu' că trebuie
Pizde prea multe, nu știu de ce
Sunt animal, fă, și vibe-u' e
Știri în cartier ca la ProTV
Ridică capu' că trebuie
Pizde prea multe, nu știu de ce (grr)
Sunt animal, fă, și vibe-u' e
Știri în cartier ca la ProTV
În spatele tău e un frate care
Îți vrea rău' și poate din greșeală o s-ajungi să înfunzi bulău', da
Rupte pe mese, ah, cum dă din fese, ah
Și se pune să îți facă o muie, nota zece, ah
Nu ți-am auzit vocea de mult
Ia, fă, trage punct
Joc ca la barbut, yeah
Nu uita, pizdo, nici cine sunt, yeah
Că te fac să plângi
Să n-ajungi în dungi (rra)
Boccie la față, da' curu' e bun, bun
Mintea mea plină de fum, pun
Orfane ascultă ce spun
Ca mine nu o să găsești altu' mai bun
Ah, e moartă după bani
Ah, bagabonți cu vene tari
Ah, haladit printre țigani
My connect like Domino's, my connect like Domino's
My connect like Domino's (it's all about timin')
It's all about—, it's all about timin'
My connect like Domino's, like, like Domino's, like Domino's
It's all about timin', niggas try to touch me

Credits
Writer(s): Prunau Lucian Valentin
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.