Dezamăgit

Soarele nu mai e în nori acum
Încep din nou să văd o parte din drum
Am dat totu' pentru tine pân-am ajuns să uit cine eram
Chiar aș da vina pe mine dacă nu era clar că-i vina ta
Nu e totu' așa cum pare
Lacrimi false pe fața ta
Mă-ntrebam cât de rău te doare
Timp în care erai cu altcineva

Un cuțit în spate, baby
Credeam că ne cunoaștem, baby

Ai devenit fix ce n-ai vrut să devii
Nu-i ură, sunt doar dezamăgit
Ai devenit ce mi-ai spus să nu devin
Nu-i ură, sunt doar dezamăgit

Ai trecut peste-n două săptămâni, eu în timpul ăla
Cântam până nu mai aveam plămâni, e chiar amuzant
Îmi tot spuneai că nu-mi pasă destul, da' cui nu i-a păsat?
Ai trecut peste-n două săptămâni, da' n-ai trecut de fapt
Îmi pare rău că mi-a părut rău
Părea că te cunosc mai bine
Am drumul meu, tu-l ai pe-al tău
Dacă po' să te ghideze să te-ntorci, nu ai la cine
Asta e, asta ești, asta ești de fapt
Nu actrița cu care-am fost câțiva ani
Faptu' c-am suferit n-a fost în zadar
Acum știu unde merg și cu lipsa ta

Un cuțit în spate, baby
Credeam că ne cunoaștem, baby
Un cuțit în spate, baby
Credeam că ne cunoaștem, baby

Ai devenit fix ce n-ai vrut să devii
Nu-i ură, sunt doar dezamăgit
Ai devenit ce mi-ai spus să nu devin
Nu-i ură, sunt doar dezamăgit

Cam atât
Atât?
Atât
Așa vrei tu să termini scrisoarea? Dezamăgit?
Te dai bătut?
Până la urmă, care e scopu'?
Ar trebui să te ghideze către un nou început, nu către un sfârșit
Nu te simți puțin mai liber acum?
Nu ai înțeles pân-acum că e vorba despre tine, nu despre ea?
Poți să scrii câte cântece vrei
Poți să călătorești, să petreci până nu mai poți
Atâta timp cât ești conștient c-o faci pentru tine, și nu pentru nimeni altcineva
Mă bucur c-ai ales să scrii
Și poți să o faci până rămâi fără cerneală-n pix
Dar scrisoarea asta nu va fi gata până când nu ți-o vei putea adresa și ție, și ei
Și nu te grăbește nimeni, e drumul tău
Parcurs în ritmul tău
Nu mai e vorba de comunicare, e vorba de acceptare
Hai, ai căzut destul, zboară și tu puțin
Și mai voiam să te-ntreb înc-o chestie–



Credits
Writer(s): Calin-alexandru Hasnas
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link