Natasa
Am un feeling de un timp că ziua-i asta tot mai scurtă
Și sunt nevoit să caut care-i cea mai bună rută
De unde sunt acum și până ajung la o sută
Însă drumul n-are flori, e o cărare brută
Dar pentru mine nu înseamnă nimic, bro
Că sunt pe calea asta încă de mic, eu
Și-n urma mea n-o să vezi teren arid, că
Am vărsat lacrimi și am grădinărit, ah
Plantez semințe de vise pe unde trec
Și-ncerc să fie totul bine, chiar dacă nu e perfect
Tot îmi zic oamenii că sunt dar nu prea mă văd înțelept
Eu vreau s-ajung la vis în timp ce-nvăț să mă-nțeleg, yeah
Și tot el mă și ține viu, mă ține treaz când e târziu
Și mă-ncurajează să scriu, îmi zice c-o să fiu
Tot ce îmi doresc să fiu, și-am știut întodeauna
Dar acum chiar simt că
Eu am puterea să fiu, tot ceea ce îmi doresc
Nu vreau să mă ofilesc, fără să fac ce iubesc
Știu că sunt om și greșesc, dar nu pot să mă opresc
Pentru că am un vis și vreau să îl urmez
Am făcut multe promisiuni, și multe dintre ele mie
Dar de-un timp cred că am una care face cât o mie
I-am promis bunicii mele înainte să plece-n cer
Că o să duc albumul ăsta la un alt nivel
I-am arătat câteva piese, i-au plăcut așa de mult
I-am povestit conceptele și câte mai am de făcut
Mi-a zis că își dorește să ajung unde am vrut
I-am zis că le iau pas cu pas pentru c-o să mă coste mult
M-a întrebat direct cam cât? iar eu am zis câteva mii
Dar că le strâng ușor, că pun deoparte zi de zi
Ea m-a rugat sa-aduc o geantă din dulap, să-mi dea ceva
I-am oferit-o, între timp s-a ridicat și căuta
Și cu zâmbetul pe buze mi-a dat 200 de lei
Am refuzat, dar ea mi-a zis c-am mare nevoie de ei
Am înțeles, și-am ascultat-o cum vorbește
A fost ultimul ei cadou înainte să plece, așa că
Am puterea să fiu, tot ceea ce îmi doresc

Pentru că am un vis și vreau să-l urmez

Credits
Lyrics powered by www.musixmatch.com
Link
Other Album Tracks
© 2024 All rights reserved. Rockol.com S.r.l. Website image policy
Rockol
- Rockol only uses images and photos made available for promotional purposes (“for press use”) by record companies, artist managements and p.r. agencies.
- Said images are used to exert a right to report and a finality of the criticism, in a degraded mode compliant to copyright laws, and exclusively inclosed in our own informative content.
- Only non-exclusive images addressed to newspaper use and, in general, copyright-free are accepted.
- Live photos are published when licensed by photographers whose copyright is quoted.
- Rockol is available to pay the right holder a fair fee should a published image’s author be unknown at the time of publishing.
Feedback
Please immediately report the presence of images possibly not compliant with the above cases so as to quickly verify an improper use: where confirmed, we would immediately proceed to their removal.