Unirea

1 noiembrie din anul ce-a fost
1599
În Alba ca principe intrai victorios
Și cheia Cetății-i la mine

Clopote sună
Oameni se-adună
Cu mare alai îl primesc pe Mihai
Ce drum nou le-a deschis

Prin poarta Sfântul Gheorghe armata-a intrat
Și pân' la palat e mulțime strânsă
Mii de persoane, ostași și popor
Privesc cu mândrie cum vine

Preoți înalți, cântăreți și boieri
În fața lui Vodă-și apleacă fruntea
Daruri îi aruncă cu toții în drum
Mihai strălucește-n lumină
Am să rămân o perioadă aici
Vreau să asigur schimbarea-n bine
Am să pornesc mai apoi să-l gonesc
Pe Ieremia Movilă

Vestea ajunge
La multă lume
Nimeni nu vrea ca Mihai să preia
Și Moldova acum

Dar nu contează ce vor cei din jur
Planul, de-acum, iată, se pornește
Pătrașcu atacă Moldova din sud
Cu-armata munteană lovește

Mihai cu oștirea pornește prăpăd
Din altă direcție începe lupta
Baba Novac dinspre Rodna și el
Armata moldoveană-o lovește
În fața Sucevei armata Moldovei
Renunță la luptă și-l cer Domnitor
Tot pe Mihai, ca în Țara Română
Și ca-n Transilvania, conducător

Movilă-a scăpat, a fugit mișelește
Vrea ajutor din Polonia acum
La tronul Moldovei el încă râvnește
Cu orice preț vrea din nou locul lui

Dar până când se va duce iar vestea
Despre cine plecat-a și cine rămâne
Mihai reușește pentru o clipă
Prima Unire a Țărilor Române



Credits
Lyrics powered by www.musixmatch.com

Link